Termenul de personalitate isi are radacina in persona, care in latina clasica insemna masca, aparenta. Treptat, termenul a capatat o semnificatie noua, desemnand actorul din spatele mastii. Astfel, persona a ajuns sa exprime reuniunea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe.

Personalitatea poate fi definite ca o serie de pattern-uri distincte si caracteristice de gandire, emotii si comportament care alcatuiesc stilul personal al unui individ de a interactiona cu mediul fizic si social (Atkinson, Hilgard, 2005, pag. 652).

Atunci cand ni se cere sa descriem personalitatea cuiva, folosim in general termeni care se refera la trasaturile de personalitate – adjective precum extravertit si constiincios.

Teoria psihanalitica a lui Freud despre personalitate sustine ca multe comportamente au la baza motivatii inconstiente. Personalitatea este determinata in primul rand de pulsiunea biologica sexuala si cea agresiva, precum si de experientele intervenite in primii cinci ani de viata. Teoria lui Freud despre structura personalitatii priveste personalitatea ca fiind alcatuita din sine, eu si supraeu. Sinele functioneaza pe principiul placerii, cautand satisfacerea imediata a impulsurilor biologice. Eul se supune principiului realitatii, amanand satisfacerea pana cand aceasta poate fi realizata intr-un mod acceptabil din punct de vedere social. Supraeul, a treia parte a personalitatii, apreciaza daca actiunile sunt corecte sau gresite. Supraeul este reprezentarea interiorizata a valorilor si principiilor morale ale societatii. Este constiinta individului si imaginea sa privind persoana morala ideala. Supraeul se dezvolta ca reactie la recompensele sau pedepsele parintesti. Initial, parintii controleaza direct comportamentul copilului, prin recompense si pedepse. Prin incorporarea standardelor parintilor in supraeul lor, copiii preiau controlul asupra propriului comportament. Incalcarea standardelor supraeului sau simplul impuls de a face acest lucru produce anxietate – incepand cu anxietatea de a pierde dragostea parinteasca. Cele trei componente ale personalitatii sunt adesea in conflict: eul amana gratificarea pe care sinele o doreste imediat, iar supraeul se lupta atat cu eul, cat si cu sinele, deoarece comportamentul lor incalca adesea codul moral pe care il reprezinta el. In personalitatile bine integrate, eul exercita un control ferm, dar flexibil; principiul realitatii guverneaza. In termenii modelului aisbergului al personalitatii (construit initial), Freud a propus ideea ca intreg sinele si aproape tot eul sunt cufundate in inconstient si numai parti mici din eu su supraeu sunt fie in constient, fie in preconstient. Teoria lui Freud privind dinamica personalitatii propeune ideea ca exista o cantitate de energie psihica (libido) pentru fiecare individ. Daca o actiune sau un impuls interzis este suprimat, energia va cauta un debuseu sub alta forma cum ar fi visele sau simptomele nevrotice.

Spre deosebire de abordarea psihodinamica a personalitatii, abordarea comportamentala a personalitatii pune accentul pe importanta determinantilor situationali sau de mediu in comportament. In aceasta viziune, comportamentul este rezultatul unei interactiuni continue intre variabilele personale si cele de mediu. Conditiile de mediu determina comportamentul prin invatare; comportamentul unei persoane influenteaza la randul sau mediul. Prin conditionare operanta, oamenii invata sa asocieze comportamente specifice cu pedepse sau recompense. Ei pot, de asemenea sa invete aceste asocieri prin invatare observationala.

Abordarea cognitiva a personalitatii se bazeaza pe ideea ca diferentele de personalitate au la baza diferente in modurile in care indivizii isi reprezinta mental informatia.