Pe masura ce conceptul de “dezvoltare personala” devine tot popular, devin tot mai cunoscute si concepte cum ar fi empatia, asertivitate, stiluri de comunicare, inteligenta emotionala.

Ce este empatia?

Termenul de empatie (Einfuhlung) a fost introdus in psihologie in anul 1906 de Theodor Lipps. In empatie “Eul” se simte “celalalt”, pentru a-i retrai starile, gandurile, actiunile, fara pierderea identitatii proprii. Empatia presupune “transpunerea psihologica” a eului in psihologia celuilalt, devine o cale de cunoastere a celuilalt. “Transpunerea psihologica” pe care o presupune empatia elimina posibilitatea intelegerii unei contopiri  cu celalalt (ca in cazul identificarii).

Empatia este diferita de identificare, simpatie si proiectie.

Identificare - “Eul” se topeste in celalalt, devine celalalt, pierzandu-si propria identitate.

Simpatie - “Eul” se simte alaturi de “celalalt” caruia ii acorda sprijin moral sau factic.

Proiectie – “Eul” impune propriile stari celuilalt, absolutizand propria identitate de sine si reprezentatand, intr-un anumit sens, opusul empatiei.

In literatura de specialitate sunt vehiculate multe definitii si metafore legate de empatie: “preluarea rolului celuilalt” (Mead, 1934), cunoastere emotionala (Greenson, 1960), intrare imaginativa in viata interioara a celuilalt (Kadushin, 1972) etc. In prezent, empatia este considerata o dimensiune a inteligentiei emotionale (D. Goleman, 2001).

1. Rogers, considerat cel mai influent teoretician al empatiei in domeniul psihoterapiei, considera ca “a fi empatic inseamna a percepe cu acuratete cadrul intern de referinta al altuia”, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile care-i apartin “ca si cum” ai fi cealalta persoana, dar fara a pierde conditia de “ca si cum”.

Empatia – trasatura innascuta sau dobandita?

In opinia cercetatorului S. Marcus (1997), “in cadrul empatiei sunt implicate o serie de predispozitii care se constituie ca un fundament necesar, cu program ereditar peste care se cladeste viitorul comportament empatic”. Acesta se organizeaza pe masura dobandirii unei experiente, in practica sociala, ca si pe masura constituirii unui antrenament dirijat. Unele pareri sustin ca empatia copilului nu trebuie nici invatata, nici conditionata, ci este un fenomen primar. Ceea ce se dobandeste prin socializare si evolutie este organizarea fenomenului empatic. Dintr-o viziune formativa, empatia apare ca un fenomen perfectibil care poate fi suspus unor antrenamente dirijate. Aceasta viziune sta la baza workshopurilor si grupurilor de dezvoltare personala care isi propun tocmai dezvoltarea empatiei. R. Adler si N. Towne prezinta o metoda interesanta de imbunatatire a climatului comunicational (“pillow”). Ei vorbesc de patru perspective diferite in abordarea unei probleme:

1. Eu am dreptate, tu gresesti!
2. Tu ai dreptate, eu gresesc!
3. Amandoi avem dreptate, amandoi gresim!
4. Problema nu este atat de importanta cum pare a fi!

Prin adoptarea acestei perspective dispar disputele si controversele intre cei care comunica si vor fi valorizate elementele pozitive ale relatiei.

Bibliografie:

Girlasu-Dimitriu, O. (2004), Empatia in psihoterapie, Ed. Victor, Bucuresti.

Marcus, S (1997), Empatie si personalitate, Ed. Atos, Bucuresti.

Goleman, D. (2001), Inteligenta Emotionala, Ed. Curtea Veche, Bucuresti