Un termen des intalnit doar in forma sa negativa, “narsismul” a trecut tot mai mult in zona patologiei in contextual (Paradoxal!) in care majoritatea formelor de psihoterapie/vindecare emotionala au ca si scop “iubirea de sine”. Propun doar un scurt istoric al termenului pentru asigura intelegerea lui inainte de a-l incadra in anormalitate/normalitate.
Narcisicul oscileaza intre hipertrofie si carenta narcisica, intre inflamarea stimei de sine si prabusirea ei (se simte fara valoare, vid). In general, domina perioadele de prabusire, cele de” inflatie” fiind doar faza de compensare fragile.
Narcisismul are trei componente:
Iubirea de sine;
Increderea in sine;
Stima de sine.
Desi este raspandita ideea ca elementul central il constituie stima de sine scazuta, multi autori au exprimat pareri diferite.
Freud utilize termenul de narcisism echivalent cu iubirea de sine.
In anii ’70 psihanalistii Kernberg, Kohut, Grunberger vorbesc despre “stima de sine”.
Munca lor a dus la crearea a doua modele psiho-dinamice, unul privind “imaginea de sine”, celalalt “relatia cu obiectele exterioare”.
Termenul de narcissism a fost introdus prima data de P. Nacke (1899) pentru a descrie o perversiune. Freud utilizeaza prima data termenul in ”Trei studii asupra sexualitatii” pentru a explica modul de alegere a obiectului in cazul homosexualilor (“se iau pe ei ca obiect sexual”).
Numerosi autori considera narcisismul ca fiind exclusiv negativ, legand termenul de patologie (personalitatea narcisica, rezistenta narcisica). Este important sa subliniem caracteristicile Narcisicului Sanatos, caracterizat de stabilitatea stimei de sine.
Definirea termenului poneste de la mitului lui Narcis si se refera la iubirea fata de propria imagine.
In “Totem si Tabu”, Freud spune: Omul ramane, intr-o anumita masura, narcisic, chiar si dupa ce gaseste obiecte externe pentru libido-ul sau”. Asadar, toata cantitatea de libido nu poate fi transmisa prin investirea obiectelor exterioare cu iubire, ramane o parte consacrata propriei fiinte, acea parte caracterizand stima de sine. Subiectul stabileste in el un ideal cu care isi masoara Eu-ul actual. Freud scria: “Este un eu ideal cel caruia se adreseaza acum iubirea de sine de care se bucura in copilarie Eul real… nu vrea sa piarda perfectiunea narcisica a copilariei sale… este cea care il protejeaza in fata lui ca ideal si substitute al narcisismului pierdut in copilarie; in acelasi timp, el devine propriul sau ideal”.
Stima de sine este rezultatul comparatiei cu idealul nostru.
Freud vedea narcisismul ca o energie suplimentara adaugata pulsiunii de auto-conservare.
Narcisismul primar/narcisismul secundar
Ceea ce caracterizeaza narcisismul primar al lui Freud este faptul ca la inceputul vietii, copilul are sentimental omnipotentei , ideea autosuficientei, el nu percepe persoanele care il ingrijesc ca fiind exterioare propriei fiinte.
Narcisismul secundar apare si se dezvolta odata cu investirea celorlalti, odata cu investirea obiectului. Freud subliniaza necesitatea existentei unui echilibru intre investirea narcisica (iubirea de sine) si cea obiectuala (iubirea celuilalt).
In ciuda diversitatii teoriilor, o notiune este comuna tuturor autorilor: copilul are o experienta de plenitudine narcisica si, la un moment dat, o trauma perturba evolutia narcisismului sau.
Afectele narcisistului fericit sunt marcate de o anume satisfactie de sine insusi care este relative, un sentiment de integritate, de stapanire si posesivitate de sine. Cu siguranta, acesta poate fi motivul pentru care se simte demn de situatia/pozitia pe care o ocupa, de situatiile pe care le traieste si de o eventuala fericire.
Paul Denis explica faptul ca satisfactia excesiva de sine-insusi tinde sa ia forma suficientei, arogantei, este deseori exteriorizata de subiectii narcisici care in realitate sunt nesiguri de ei.
Exaltarea – intense sau controlata, exaltare este affectul narcisic pozitiv prin excelenta si corespunde experientei de extensie a Eului.
Depersonalizarea – starea narcisica poate duce la dezorganizarea functionarii psihice care era echilibrata pana in acel moment, sau sa produca o stare, mai mult sau mai putin nuantata, de depersonalizare. Subiectul incearca o stare de instrainare, nu se mai recunoaste.
Starea de indragostit constituie, in egala masura, o schimbare care bulverseaza echilibrul narcisic precedent.
Trairea depresiva – esecul si umilinta darama total ideea omipotentei. Subiectul incearca un sentiment de restrangere a Eului, de inferioritate, opusul sentimentului de exaltare. Acest afect constituieprimul grad de stare depresiva.
Rusinea – starea de dezorganizare legata de suferinta narcisica produce afecte diferite ca intensitate si ca posibilitate de a le gestiona; rusinea este una dintre ele. In rusine, elemental care descalifica subiectul este trait ca exterior psihicului, cu usurinta atribuit celorlalti. Culpabilitatea este intima, rusinea este publica si trebuie spalata.
Furia narcisica – urmeaza dupa rusine. Furia narcisica are drept scop restabilirea in propria identitate a omnipotentei initiale. Ea este sustinuta de o idée de razbunare, subiectul vrea sa razbune atentatul facut asupra narcisismului. Kohut a descrie o forma permanenta, o furie narcisica cronica care se exprima printr-o atitudine constant agresiva, revendicativa, hartuitoare, dispretuitoare fata de tot si contra a tot, atitudine care sa il apere de eventuale suferinte. Anumite adictii sunt astfel determinate de o furie narcisica potential de care subiectul incerca sa se protejeze.
Freud, S., (1914)“Pour introduire le narcissisme”
Categorii:
Informatii generale
