Atacul de panica este o perioada distincta de frica intensa sau de diaconfort in care patru (sau mai multe) dintre urmatoarele simptome apar brusc si ating culmea in decurs de 10 minute:

1. palpitatii, batai puternice, ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
2. transpiratii;
3. tremor sau trepidatie;
4. senzatii de scurtare a respiratiei sau de strangulare;
5. senzatie de sufocare;
6. durere sau disconfort precordial;
7. greata sau detresa abdominala;
8. senzatie de ameteala, dezechilibru, lesin;
9. derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detasare de sine insusi);
10. frica de pierdere a controlului sau de a nu innebuni;
11. frica de moarte;
12. parestezii (senzatii de amorteala sau de furnicaturi);
13. frisoane sau valuri de caldura. (DSM IV)

Agorafobie – anxietate in legatura cu faptul de a se afla in locuri sau in situatii din care scaparea poate fi dificila (sau jenanta), sau in care nu este accesibil ajutorul in eventualitatea unui atac de panica sau a unor simptome asemanatoare panicii. Anxietatea duce de regula la o evitare pervasiva a unei diversitati de situatii care pot include a fi singur in afara casei, sau a fi singur acasa, a te afla intr-o multime, a calatori cu automobilul, autobuzul sau avionul ori a te afla pe un pod sau intr-un lift. Adesea individul este mai capabil sa se confrunte cu situatia temuta cand este insotit de cineva. Evitarea de catre indivizi a situatiilor temute le poate deteriora acestora capacitatea de a se deplasa la serviciu ori de a-si indeplini responsabilitatile domestice.

Tulburarea anxioasa generalizata – se caracterizeaza  prin anxietate persistenta pentru o perioada de cateva luni. Anxietatea sau simptomele somatice produc suferinte in arii functionale importante la (activitatea sociala, munca). Exista frecvent trei aspecte cheie ale bolii: ingrijorare si neliniste greu de controlat, tonus muscular crescut (cefalee, agitatie) si hiperactivitate vegetativa (simptome gastro-intestinale si cardiovasculare).

Cele mai comune simtome sunt: nervozitate, tremor, tensiune musculara, transpiratii, ameteala, palpitatii, disconfort epigastric. Cu toate ca simptomele si semnele anxietatii variaza de la o persoana la alta, semnele obisnuite sunt: tensiune motorie, hiperactivitate vegetativa, expectatii aprehensive si vigilenta exagerata. Pacientii cu tulburare anxioasa generalizata nu semnaleaza fluctuatii bruste ale nivelului de anxietate si simptomele vegetative caracteristice panicii. Spre deosebire de pacientii cu panica, la care simptomele apar brusc, pacientii cu tulburare anxioasa generalizata trec printr-o anxietate difuza persistenta. (Tudose, 2007)

Teoriile cognitiv-comportale

Modelul cognitiv postleaza faptul ca atacurile panica se datoreaza interpretarilor catastrofizante ale senzatiilor fiziologice firesti si explica modul in care comportamentele de asigurare nu fac altceva decat sa mentina tulburarea.

Wells realizeaza distinctia intre ingrijorarile de tipul I si ingrijorarile de tipul II. Ingrijorarile de tipul I se refera la evenimentele cotidiene, cum ar fi situatia materiala, sanatatea sau bunastarea familiei, situatia profesionala, in timp ce ingrijorarile de tip II se refera la gandurile legate de ingrijorari (de pilda, teama ca ingrijorarile il vor conduce pe subiect la nebunie). Ingrijorarile de tip II reprezinta un fel de ingrijorari cauzate tocmai de faptul ca subiectul manifesta ingrijorare. Modelul cognitiv al tulburarii anxioase generalizate presupune ca elementul patologic esential specific acestei tulburari se refera la incidenta crescuta a ingrijorarilor de tipul II. (Holdevici, 2002)

Teoriile psihanalitice

Conform conceptiei freudiene, anxietatea este un semnal pentru pericolul penetrarii in constient a dorintelor infantile inacceptabile de natura sexuala. Daca mecanismele de defensa nu reusesc sa neutralizeze pericolul, apare anxietatea simptomatica, iar teoriile moderne analitice afirma ca prin cedarea completa a mecanismelor de defensa, anxietatea progreseaza spre un status de panica. Teoria psihanalitica afirma ca, prin perceperea anxietatii ca o tulburare, se pierde din vedere semnificatia de semnal si exista pericolul ignorarii cauzelor subiacente. Astfel, scopul interventiei psihanalitice nu este in primul rand eliminarea anxietatii, ci cresterea tolerantei la aceasta, pentru a putea percepe adecvat semnalul si conflictul subiacent iar cuparea cu mijloace psihofarmacologice a anxietatii inseamna a ignora situatiile de viata care au provocat aparitia acesteia.

Bibliografie:

Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, ediţia a patra (DSM-IV), Asociaţia psihiatrilor liberi din România, Bucureşti, 2003 (prima dată publicat în Statele Unite de Asociaţia Psihiatrilor Americani, 2000);

Holdevici, I. (2002), Psihoterapia anxietăţii. Abordări cognitiv-comportamentale, Ed. Dual Tech, Bucureşti;

Tudose, C, Tudose, F. (2007), Psihiatrie in practica medicala, Ed. Infomedica.