Imaginea de sine joaca un rol important in conduita; deseori omul se apara, afirma, doreste sa creeze celor din jur o imagine pozitiva despre sine. Imaginea de sine are la baza fenomenul perceptiei sociale, se realizeaza treptat in procesul de socializare, prin raportarea la sistemul de norme si valori socio-culturale ale grupului. Imaginea de sine reflecta statusurile familiale, profesionale, civice, organizationale si rolurile persoanei in decursul vietii exprimate in respectul de sine, atitudini, opinii, comportamente.

Socializarea este responsabila pentru constructia imaginii de sine, fiind procesul cel mai aplu si mai complex prin care individul devine fiinta sociala. In raportarea la ceilalti sunt importante doua tipuri de evaluari: reflectata si comparativa. Evaluarea reflectata poate fi directa (cand individul cere altora sa-si spuna parerile despre el) sau indirecta (cand individul interpreteaza spusele, reactiile celorlalti cu privire la propria persoana). Evaluarea comparativa se realizeaza prin comparatia propriilor reusite si atitudini cu cele ale altora.

Ne formam si ne schimbam imaginea de sine prin parerile, atitudinile, comportamentul celorlalti fata de noi, ne reflectam in altii (teoria “sinelui ca privire in oglinda” - Cooley). Aceasta perceptie va actiona asupra imaginii de sine indiferent daca este adevarata sau falsa.

1. Salade definea imaginea de sine ca fiind capacitatea individului de a integra intr-un tablou unitar toate impresiile, informatiile si trairile care se refera la persoana sa, si de a vedea just pe baza acestora locul sau intre ceilalti.

Imaginea de sine este afectata de aspiratiile si idealurile fiecarei persoane, in elaborarea ei intervenind scara de valori personale si Eu-ul dorit.

Focalizarea de sine reprezinta dimensiunea gradatiilor in care indivizii isi concentreaza atentia asupra lor insisi. Focalizarea pe sine se intensifica in preadolescenta si adolescenta, cand definirea propriului Eu devine o preocupare.

Cum se formeaza imaginea de sine?

Diferenta dintre copil si lucrurile din jur este bine stabilita de copii in jurul varstei de 12 luni, cand se realizeaza o diferentiere intre sine si non-sine sau sinele existential. Lewis descrie al doilea aspect al sinelui, sinele categorial, care se dezvolta la inceputul celui de al doilea an de viata. La 3 ani, copii sunt capabili sa faca referinta la o gama mare de caracteristici personale: infatisare, sentimente etc.

Identificarea este un proces prin care copilul adopta trairile, atitudinile si comportamentul celorlalti oameni, mai ales pe cel al parintilor. Ea implica copierea de catre copil a comportamentului celor din jur, copierea stilurilor generale de comportament.

Imaginea de sine se formeaza prin interiorozarea schemei altei persoane (copilul percepe propriile atribute la altul si apoi le recunoaste si la el insusi).

Imaginea de sine este expresia concretizata a modului in care se vede o persoana pe sine insasi, contaminata de dorinta, dar si de modul in care evolueaza ceilalti.

Primul aspect important al identitatii de sine este simtul unui Eu corporal, aparut in primul an de viata. Alaturi de acest simt se dezvolta si simtul unei identitati de sine continue si mandria in primii 3 ani de viata.

Intre 4-6 ani apar doua aspecte ale individualitatii: extensia Eului si imaginea Eului (copilul descopera ce asteapta parintii de la el si compara comportamentul lui cu aceste asteptari).

In prima copilarie isi face aparitia constiinta de sine, etapa ce se aseamana cu o cautare de sine. Cu timpul, datorita extinderii contactelor copilului cu ceilalti, inregistrarii succeselor si esecurilor, copilul descopera influenta pe care o au conduitele sale, asupra lucrurilor si oamenilor cu care intra in contact. Sfarsitul acestei perioade coincide cu perioada de opozitie, faza de afirmare si de luare de pozitie a unui Eu care se descopera pe sine si se diferentiaza de anturajul cu care se confunda pana atunci.

Perioada 7-12 ani este marcata de inceperea scolii, supunerea unor reguli, conformis social, acceptarea obligatiilor si indatoririlor. Critica celorlalti il determina sa se evalueze pe sine insusi, sa admita calitatile membrilor grupului, sa constientizeze valoarea sa. Controlul exercitat de grup, teama de a fi respins de acesta exprima o dezvoltare a constiintei de sine. Aceasta noua etapa favorizeaza aparitia interioritatii, nevoia de a se izola, nevoia de a se feri de privirile altora. Daca imaginea de sine nu coincide cu imaginea altora despre el se creaza complexe de inferioritate. Un rol important in constituirea imaginii de sine il au succesele si insuccesele scolare.

Curiozitatea si interesul pentru cunoastere sunt caracteristici ale preadolescentului, grupul satisface nevoile preadolescentului de socializare, afiliere, de valorizare a potentialului fizic si intelectual. Imaginea de sine capata noi valente datorita prezentei grupului, a opiniei celorlalti. Individul capata incredere in sine, simte nevoia de afectiune. In absenta acesteia devine anxios, nesigur, timid. Punctul de plecare in formarea imaginii de sine este interesul cunoasterii altei persoane. Preadolescentul si adolescentul isi pun intrebari (Cine sunt?, Ce doresc?), ceea ce arata o tendinta puternica spre afirmare de sine, autorealizare si emancipare intelectuala si afectiva. Imaginea de sine rezulta dintr-o orientare constanta si o trebuinta marcanta de autocunoastere (T. Cretu). Adolescentul devine constient de fortele sale, le compara cu cele ale parintilor si se cred superiori acestora; doreste sa isi descopere unicitatea si originalitatea propriei fiinte si sa se dezvolte ca o persoana autonoma capabila sa-si propuna teluri clare, sa actioneze in directia realizarii lor.

Nivelul stimei de sine afecteaza performantele: cei cu o inalta apreciere de sine au o mai mare incredere, se mobilizeaza mai mult si reusesc mai bine, ceea ce consolideaza imaginea de sine. O stima de sine scazuta sporeste numarul insucceselor si il arunca pe individ intr-un cerc vicios. Factori importanti in cresterea stimei de sine sunt identificarea cauzelor unei stime de sine scazute si definirea domeniilor importante de competenta, suportul psiho-afectiv si aprobarea sociala, asimilarea motivatiei de realizare, afirmare, tehnici psihologice de a face fata dificultatilor si stresului.